ULTIMA POEZIE

mã-nchei la şliţul zilelor trecute
sã nu zicã lumea cã umblu indecent.
crugul clipei prezent mã prinde de spate
şi m-aruncã pe jos
sã vãd cât sunt de înalt.
dinţii ghearelor nu se prind de mai nimic;
am negru sub unghiile minţii
şi chiar mâinile şi faţa-mi sunt pãtate.
unde-am fost eu? unde sunt eu?
unde voi fi eu ?
cine-am fost eu ? cine sunt eu ?
cine voi fi eu ? acelaşi?

Mic, prost şi ne-nsemnat
Cum eram ca-ntotdeauna
Pe vremea aceea din trecut,
Într-o bunã şi frumoasã zi
De varã ori de iarnã– nu ştiu-
O idée mi-a trãznit în cap:
Sã m-apuc şi eu de ceva
Sã fac ceva serios şi demn
Asemeni oamenilor celor mari.
şi-aşa am pus eu mâna
Pe un volumaş de-o carte
Mare, grasã şi foarte grea.
Apãrea mai degraba a cãrãmidã
Cu care trebuia sã-mi clãdesc-
Ce sã-mi clãdesc mã-ntreb?
E greu şi eu nu pot s-o fac!
Decât aşa, mai bine o las.
O las pe seama celor mari.
Deznãdãjduit şi oftând tare,
Mã gândeam la vremea mare:
Mare şi voinic voi contempla
În toatã splendoarea ei o carte
Când voi putea ţine o carte.
Dar altã idee mi-a venit:
- nu e nimic suspect,
doar ceva neobişnuit,
2 idei în acceaşi zi-
V-am zis, de invidiat.
Ia sã iau un volumaş
Sã-l sprijin de genunchi
Ca sã nu mai simt greutatea.
Voi deschide atunci coperta
şi zbang! Voi pãcãli destinul
şi timpul, pe toţi şi pe toate!
Încet! Nu te grãbi! Ai grijã!
-Îmi zic tare şi dur în minte.
şi procedez întocmai:
Cu grijã şi cu luare aminte.
Încet, încet, încet, încet.
Acţiunile se întrepãtrund
Una câte una, încet şi uşor
Pânã când mã regãsesc
Stând comod în fotoliul
Meu mic, ţinând în braţe
Marele Volum.
Titlul se citeşte repede,
La fel şi autorul şi
Restul de litere
Rãsfirate ici şi colo.
Am citi 5 pagini repede de tot.
Sunt bucuros.
“ei! Vezi! Nu poate fi aşa greu!”
Sunt dornic de cucerit noi teritorii.
Mã avânt înainte în goana-mi oarbã.
O barierã imensã şi inexpugnabilã
Îmi taie calea şi mã rãpune:
E pagina a 6-a îmbibatã de soldaţi

Mari, mici şi mari de plumb.
Învãţând din greşalã, mã ridic.
“-aha, dacã nu merge pe calea ce-a grea
Voi aplica calea uşoarã.”
şi-ncep o campanie cu o strategie simplã:
Sã dobor liniile de “plumburiu” una câte una.
Lupta se-ncinge. Sorţii se înclinã în favoarea mea.
şi biruiesc. Sunt mândru de inteligenţa şi
Curajul meu: “Sunt într-adevar demn sã fiu cititor”
Întorc pagina. Un nou val de metal vrea sã mã-nnãbuşe
Continui strategia. şi totul decurge bine.
Dobor astfel cete, trupe şi batalioane întregi de semne
Toate ramân în urmã nimicite de mine.
Îmi continui dârz campania.
Sunt de neînvins, sunt de neoprit, sunt invincibil.
Dar apoi.. o întrebare: şi ce-nseamnã asta?
Da’, întrebarea m-a rapus, volumul mi-a cazut
Din braţele vânjoase şi s-a jerpelit pe covor
Am fost învins : de mine!
şi totuşi... simţeam cã am învins.
Dar cum e posibil: sã fiu învins şi învingator
În acelaşi timp se ştie cã e imposibil.
Hm! Râd, râd, râd. Sunt mai bogat.
Mult mai bogat. Mãcar am înţeles ceva:
Toate luptele trebuie purtate la timpul lor
E o lecţie mare pentru mine .... dar....
Orgoliul ca o carte, o adunãtura de metal şi hârtie

A învins ceva superior, mã mâhneşte.
Aşa cã trişez: încerc cu procesorul meu
Din dotare, upgradat cu o carte explicatoare,
Sã sparg codul închis în negrul metalic.
Aha: te-am prins, nimic nu-mi rezistã.
Sustrag astfel înţelesuri grele ce se preling neajutorate:
“incognoscibilul aprioric perverteşte
Natura promiscuã a densitãţilor umanizante
Ce se aflã inerte şi benigne în spaţiul
Inponderabilitaţii şi neputinţei sale.”

Ha-ha-ha, am biruit – mã felicit;
Dar ştiu cã e tot degeaba
Cãci am nimerit din lac în puţ.
Din 2 cuvinte ale volumaşului meu
Am ghicit 4 rânduri; inseamnã cã…
Deznãdejdea 2 mã face sã mã resemnez,

Sã-mi accept înfrângerea.
Mãcar înţeleg de ce se spune câteodata
Cã lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi.
şi de-acum încolo o sã ştiu mãcar ceva sigur.
Tot e bine. N-am decât de aşteptat.
m-aplec, m-aplec jos a culege volumaşul.
“ce pacat; era atât de promiţãtor.
Aveam atâtea culori ţipãtoare şi desene interesante.”
Încerc sã-I dezdoi filele grele.
Mã furişez în camera fratelui meu
şi-aşez volumaşul pe raftu-i
“- la revedere pânã data viitoare.”
Mã-ntorc la maşinuţele mele
Care m-aşteptau nerãbdatoare de joacã.
Un gând însã tot nu-mi dãdea pace:
“- oare o sã se supere frate-mio
Dacã afla cã am umblat
La manualul lui de folosofie?” (11.10.03)

Noaptea mi-e cel mai bun prieten
Cãci de fiecare datã
Când cu ea mã–ntâlnesc,
Pe loc încep sã-mbobocesc.
Multe idei îmi bântuie capul
şi nu mai dau înapoi
Pe propriile-mi urme ca racul.
Sunt de entuziasm saturat.
Multe în mine dospesc– ceva de speriat!
Dar eu ştiu cine sunt
Sau puţin îmi place asta sã cred
Cãci eu tot alerg, dar stau pe loc.
Multã stare n-am, trebuie sã am deloc
Chef de întâlniri şi provocãri cu
Bãutori şi colaişti cunoscuţi-
Cãci aşa se-obişnuieşte pe la noi.
La toţi nu le convine
Sã-l auda pe unul ca mine
Cã mai şi vorbesc, da! Sã vorbesc.
şi din tot ce zic ei sã nu-nţeleg ioc
Cu toate cã eu ştiu cã nu greşesc
şi ei mã privesc într-o doarã
Ca pe o ditamai parã chioarã:
“. Ce mai vrei şi tu, mã michiduţã?
Eşti mare şi tare cã te ţi te puţã?”
Iar eu tac. Dar continui în mine
Sã vorbesc. şi-aşa e mai bine,
Mult mai bine, cel puţin pentru mine.
Un lucru în mine se-nfiripã
Când sunt acum singur şi mi-e greaţã de fricã
Inspiratã de singuratate în faţã ignoranţei:
“totdeauna, tot ce-am simţit
Totdeauna, tot ce-am ştiut
Niciodata nu s-a reflectat în ce-am arãtat
Niciodata Eu, niciodatã vãzut
m-am facut astfel de neiertat pentru ceilalţi”
mã întreb acum cãci mã simt…
de simţit extem de bine
doar eu, singur cu mine-
Cum ar fi fost dacã n-aş fi fost
Prefãcut cu exteriorul?
Oare aş fi suportat mult
Rahatul ãsta ce se face tot mai vâscos?
Nu vreau a mã gândi!
Rãmas iar singur
Cu singurul prieten
Ce cu-adevarat îl pot numi:
Eu şi noaptea...
Eu... cu mine : singur
... şi noaptea.
Complotând într-una , una , alta:
Ce sã mai fac? Ce sã mai scriu?
Ce sã mai aflu? Ce... ce
Ce.... ce... ce..... ce?
Doar ca sã mã simt eu mai singur
şi singur, şi singur, şi foarte
Întotdeauna singur, pentru todeauna.
Dacã te ajutã sã mã-ţelegi
Îţi declar cã ãsta-s eu
şi mã simt bine.
Nu te cruci! Cã nu ţine
ãsta-s eu. Da! Da!... (10.07.03)